Publyo™ Marketplace: Niciodată n-a fost mai simplu ca acum să publici comunicate de presă!

De catre
Publicat in
26 aprilie 2023
3 min
Publyo™ Marketplace: Niciodată n-a fost mai simplu ca acum să publici comunicate de presă!

Publyo™ este de ceva vreme un nume foarte bine cunoscut în rândul specialiștilor în marketing. Ca specialist în marketing, sunt șanse mari să rămâi în urmă față de concurență dacă nu folosești Publyo™ deoarece acest sistem a fost special conceput pentru a-i ajuta pe profesioniștii din România să se pună la punct la capitolul automatizare și să profite mai mult de investițiile pe care le fac.

Publyo™ Marketplace este exact ce ai nevoie dacă vrei să publici pe internet advertoriale, dar și prin comunicate de presă. Pe Publyo™ te așteaptă mai mult de 40 de website-uri profesionale de unde poți cumpăra comunicate de presă în cel mai simplu și rapid mod cu putință.

Ce este un comunicat de presă și care este rolul său pentru publicitate?

Un comunicat de presă este o formă scrisă de comunicare, un fel de articol succint, care conține cele mai importante informații în legătură cu un eveniment, un brand, un produs etc. Comunicatele de presă sunt în general folosite de către organizații, companii, instituții guvernamentale sau non-guvernamentale, dar și de persoane fizice care doresc să-și facă cunoscute activitățile, produsele sau serviciile sau care vor să facă un anunț oficial.

Comunicatele de presă sunt redactate într-un limbaj foarte clar, pe un ton formal și obiectiv. Există o serie de reguli care trebuie respectate pentru a redacta un comunicat de presă ca la carte. De exemplu, un comunicat de presă corect scris trebuie să conțină un titlu atractiv, data și locul evenimentului prezentat și numele persoanei sau al organizației care emite comunicatul. De preferat ar fi ca persoanele care citesc comunicatele de presă să afle încă din titlu principalele informații pe care le conține materialul în cauză, iar lectura textului său să fie necesară doar pentru cunoașterea detaliilor.

Principalul obiectiv al comunicatelor de presă este captarea atenției mass-mediei și convingerea publisherilor în legătură cu valoarea informațiilor cuprinse în comunicat pentru ca aceștia să le preia și să le difuzeze mai departe către publicul larg.

De ce este important să redactezi comunicate de presă?

Redactarea unui comunicat de presă este cel mai simplu mod prin care poți atrage atenția mass-mediei asupra unui subiect de interes general. Prin comunicate de presă o companie sau o organizație poate obține mai multă expunere, adresându-se direct publicului larg.

Printr-un comunicat de presă poți de asemenea să promovezi imaginea unei organizații, comunicând în mod eficient mesajele sale publicului. Când spunem mesaje ne referim la scopul organizației, la valorile sale etc.

Comunicatele de presă contribuie și la creșterea vizibilității unei organizații sau a unui produs. Ele pot include legături către website-ul organizației promovate și astfel, cei care descoperă comunicatul de presă în publicația preferată pot accesa website-ul organizației promovate prin link-urile pe care le cuprinde materialul respectiv, crescând astfel traficul organic către website-ul în cauză.

Comunicatele de presă ajută și la stabilirea și menținerea unei mai bune relații cu mass-media. Acest lucru poate fi util pe viitor, mai ales în cazul organizațiilor noi, care nu și-au consolidat încă autoritatea în piață. Este mai greu pentru business-urile la început de drum să atragă atenția publicului doar prin produsele sau serviciile pe care oferă clienților lor, dar comunicatele de presă pot rezolva această problemă într-un mod elegant și eficient.

Prin comunicate de presă poți informa publicul și despre alte subiecte importante cum ar fi evenimente din viața persoanelor publice sau evenimente de interes general.

Cum se realizează corect un comunicat de presă?

Iată care sunt cei mai importanți pași care trebuie respectați în realizarea unui comunicat de presă corect realizat:

Titlul

Atunci când alegi un titlu pentru comunicatul tău de presă trebuie să te gândești în primul rând la subiectul principal al comunicatului. Ce vrei să transmiți de fapt prin comunicatul tău? Cui te adresezi?

Chiar dacă trebuie să fie destul de cuprinzător în privința informațiilor pe care le conține, titlul unui comunicat de presă trebuie să fie scurt. Ai grijă să nu depășești 7 cuvinte și să te limitezi la 50-70 de caractere, cu tot cu spații, astfel încât compoziția respectivă să se afișeze frumos și complet în paginile de rezultate ale motoarelor de căutare.

Leadul

Lead-ul sau primul paragraf este cel mai important paragraf din cadrul comunicatului de presă. El trebuie să conțină cele mai importante informații și să răspundă la întrebări precum: cine? ce? unde? când? și de ce?

Primul paragraf trebuie scris într-un stil captivant, în așa fel încât să atragă pe loc atenția cititorului.

Conținutul

Conținutul comunicatului trebuie organizat în paragrafe explicative, clare și concise. E important ca el să fie lipsit de detalii inutile și să conțină doar informații relevante pentru cititor, astfel încât acesta să nu-și piardă interesul citindu-l.

Dacă ne gândim din nou la întrebări, conținutul unui comunicat de presă trebuie să răspundă la: de ce? și cum? Informațiile despre emitentul comunicatului depres trebuie să consolideze autoritatea acestuia. DIn acest punct de vedere, ar trebui să nu te limitezi doar la câteva cuvinte, ci să scrii absolut tot ce crezi că este important pentru cititor.

Dacă este vorba de o companie de exemplu, poți include în comunicatul de presă o scurtă frază despre istoria acesteia, experiența sa sau domeniul de activitate; dacă este vorba de o vedetă poți spune câteva cuvinte despre ultimele realizări și începuturile carierei sale ca să împrospătezi memoria publicului; dacă este vorba despre un eveniment, poți vorbi despre organizarea sa în anii precedenți sau despre importanța acestuia pentru cititori etc.

Stilul

Este bine ca toate comunicatele de presă să fie scrise într-un stil formal, obiectiv și clar, dar în termeni simpli, comuni, pe înțelesul tuturor. Oricât ar fi de tentant, încearcă să te abții de la folosirea neologismelor sau termenilor de specialitate, iar dacă este absolut necesar să folosești un cuvânt greu, explică-l imediat pentru ca oricine din cei care citesc textul respectiv să înțeleagă perfect conținutul acestuia.

Evită de asemenea folosirea limbajului tehnic.

Concluzia

Orice comunicat de presă trebuie să prezinte și o concluzie care să ofere un rezumat al informațiilor prezentate și să sublinieze importanța comunicatului de presă respectiv. Este bine chiar să mai repeți o dată cele mai importante informații din comunicatul tău în cadrul concluziei acestuia.

De asemenea, în concluzie ar fi bine să incluzi și detalii cu privire la evenimentele viitoare și datele de contact. Astfel creezi o punte între cititorii comunicatului de presă și organizația sau persoana pentru care scrii comunicatul. Poți include un email, un număr de telefon, numele persoanei de legătură, un website, un video de prezentare și orice altceva consideri că prezintă interes pentru o persoană care citește materialul respectiv și o va convinge să interacționeze într-un fel sau altul cu entitatea pe care o reprezinți.

Îndemnul la acțiune

Îndemnul la acțiune sau celebrul call to action despre care vorbesc atât de mult toți agenții de marketing când vine vorba de promovarea în mediul online este esențial și în cazul comunicatelor de presă. Un îndemn la acțiune poate fi chiar ultima frază a comunicatului tău de presă și poate fi redactat simplu ca de exemplu: Contactează-ne pentru detalii!

Formatarea

În ceea ce privește formatarea unui comunicat de presă, la fel ca și la capitolul conținut, trebuie să păstrezi lucrurile cât mai simple și mai clare. Nu uita să incluzi un logo sau o imagine reprezentativă a organizației tale sau orice alt element care are legătură directă cu subiectul comunicatului, dar încearcă să te abții de la utilizarea unor fotografii sau elemente vizuale cu aspect plăcut, dar care nu sunt reprezentative pentru identitatea vizuală a organizației sau persoanei pentru care scrii. Chiar dacă sunt niște fotografii profesionale, acestea nu aduc un plus de valoare comunicatului de presă, ba dimpotrivă, diminuează eficiența acestuia pentru că distrag atenția cititorului de la lucrurile pe care vrei să le transmiți.

De asemenea, încearcă să eviți pe cât posibil fonturile greu de citit și scrie în așa fel încât textul să fie cât mai aerisit și ideile din cuprinsul său să iasă în evidență. Dacă este vorba de un comunicat de presă mai lung, poți sparge textul în mai multe paragrafe și poți să folosești subtitluri care să rezume ideile principale ale acestora, dar ai grijă totuși să te limitezi doar la lucrurile esențiale deoarece, în caz contrar, riști să transformi comunicatul de presă într-un advertorial și vei îngreuna munca agenților de publicitate care, cel mai probabil, nu vor dori să preia textul integral, ci pe baza ideilor sale principale să compună materiale care se potrivesc întocmai ca ton și stil cu publicațiile lor.

De ce să trimiți comunicate de presă prin Publyo™ Marketplace

Pentru a produce efectele dorite, este important ca atunci când scrii un comunicat de presă să nu-l postezi la întâmplare, ci să alegi pentru publicarea lui cele mai relevante publicații în funcție de subiectul și conținutul său.

Mulți redactori de comunicate de presă cred că este suficient să compună un comunicat de presă și să-l posteze la întâmplare, eventual pe un website de comunicate de presă, în speranța că reprezentanții presei românești îl vor prelua de acolo și vor transmite informațiile sale publicului lor. În realitate însă, procedând astfel cu un comunicat de presă, indiferent de subiectul sau tema sa, el se va pierde în marea de comunicate care există deja pe website-ul respectiv și sunt postate zilnic, în mod periodic. Dacă procedezi astfel, te poți considera norocos dacă materialul tău va ajunge măcar pe un website de știri, indiferent care ar fi acesta.

Dar cu Publyo™ Marketplace mergi la sigur. Website-urile din Publyo™ Marketplace sunt alese pe sprânceană și fac parte din diferite domenii, astfel încât, dacă vrei să publici un comunicat de presă, poți alege exact publicațiile preferate și, de asemenea, poți descoperi publicații noi, relevante pentru business-ul tău, din aceeași nișă sau dintr-o nișă relevantă pentru acesta.

Am spus mai devreme că scopul unui comunicat de presă este să transmită anumite informații publicului larg, dar dacă este vorba de un produs sau un serviciu, de ce să nu vorbești despre lucrul în cauză direct potențialilor clienți, alegând publicațiile din nișa potrivită?

Hai să dăm un exemplu concret! Să spunem de exemplu că vrei să anunți lansarea unei noi melodii sau a unui nou videoclip al formației pe care o manageriezi. Poate fi eficient să anunți acest eveniment pe un website general de știri, dar de ce să nu alegi mai degrabă o revistă online dedicată tinerilor sau, în funcție de genul de muzică promovat, o revistă de cultură.

De asemenea, să spunem că vrei să faci cunoscută o nouă descoperire în domeniul tehnic. De ce să nu postezi comunicatul tău de presă în publicațiile științifice sau cele dedicate tehnologiei și să faci astfel cunoscut evenimentul celor direct interesați?

Cum poți publica comunicate de presă folosind Publyo™ Marketplace?

Nu există niciun fel de restricții cu privire la persoanele sau entitățile care pot folosi Publyo™ Marketplace. Indiferent dacă ești agent de publicitate, reprezentantul unei firme de PR sau oricine altcineva, poți să publici comunicate de presă prin Publyo™ Marketplace și de asemenea să folosești toate celelalte funcții ale sale.

Modulul Publyo™ Marketplace este disponibil și în Publyo™ PRO. Dar nu trebuie în mod obligatoriu să fi abonat Publyo™ PRO ca să folosești Publyo™ Marketplace.

Publyo™ PRO este un produs destinat agențiilor de marketing digital sau PR din România, disponibil pe bază de abonament. În schimbul unei taxe lunare modice, Publyo™ PRO oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a crea campanii de marketing perfect funcționale și eficiente, să monitorizeze și să raporteze rezultatele acestora în mai puțin de câteva minute.

Pentru a implementa o campanie de marketing cu ajutorul lui Publyo™ PRO tot ce trebuie să faci este să introduci în sistem, în locurile indicate: cuvintele cheie care dorești să apară în materialele pe care le soliciți și adresele de email ale writerilor, publisherilor și clienților tăi, iar restul procesului se desfășoară în mod automat, fără intervenția ta.

Cu Publyo™ PRO nu ai nevoie decât de creativitate, inovație și ambiție pentru a face marketing pentru că toate celelalte lucruri le face pentru tine sistemul Publyo™.

Abonare la newsletter-ul Publyo.ro

Abonează-tetrimite